Facultatea de Teatru și Film, UBB

Facultatea de Teatru și Film reprezintă o instituție academică multiculturală, apreciată pentru calitatea înaltă a educației, pentru excelența în cercetare, pentru viața studențească dinamică și pentru numeroasele oportunități de colaborare cu parteneri din afara spațiului universitar. Aceasta se numără printre cele mai importante facultăți de artă din România în domeniile Teatrului, Cinematografiei și Media, unde activează atât profesori titulari, cât și invitați, recunoscuți unanim pentru valoarea lor profesională și academică.

Facultatea pune la dispozițiecursuri practice și teoretice, printr-o abordare în egală măsură flexibilă și riguroasă, adaptată cerințelor artistice contemporane. Studenții facultății noastre au posibilitatea de a alege dintre numeroase specializări, precum actorie, regie de teatru, teatrologie, regie de film, comunicare audio vizuală, imagine de film și TV, multimedia, media digitală interactivă, filmologie și altele, beneficiind de parcursuri complete de studiu în limba română șimaghiară, atât la nivel de licență, cât și la nivel de master, precum și de specializări în limba engleză la nivel de master. De asemenea, Facultatea de Teatru și Film oferă un program de studii doctorale cu o perspectivă multidisciplinară în domeniul filmului, studiilor media și artelor performative.

Facultatea de Teatru și Film a fost înființată în anul 1991, ca departament în cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe lângă specializarea din domeniul Teatru, în anul 2004 a fost introdus un nou program, Cinematografie și Media. În 2005, facultatea a dobândit forma actuală, purtând denumirea de Facultatea de Teatru și Televiziune, iar din anul 2018 a fost adoptată titulatura pe care o poartă în prezent.

Studenții facultății noastre beneficiază de numeroase facilități tehnice specializate, precum echipamente, recuzită și alte resurse, atât în spațiile facultății, cât și în activitățile desfășurate pe teren. Cele două reviste academice publicate de facultatea noastră, Ekphrasis. Images, Cinema, Theory, Media și Studia Dramatica, sunt incluse în baze de date internaționale și reunesc cele mai recente cercetări din domeniile respective.

Facultatea de Teatru și Film face parte din Universitatea Babeș-Bolyai, o instituție academică multiculturală, cu o tradiție extrem de bogată și cu o reputație internațională deosebită. Facultatea noastră se află într-unul dintre cele mai dinamice centre culturale ale României, Clujul fiind gazda a numeroase festivaluri și evenimente culturale prestigioase, care constituie cadrul pentru multiple colaborări cu organizații, instituții și specialiști din domeniu.